RSS

Blue Air Romania 26.04.2018 - Bilete de avion ieftine

Blue Air cumpara avioane

Blue AirGheorghe Racaru, presedintele companiei aeriene low-cost, a declarat recent pentru opinia publica “suntem in discutii pentru completarea flotei cu inca un avion, speram sa il avem cel tarziu la jumatatea lunii aprilie. Pe langa aeronavele pe care le avem in leasing financiar si operational avem un contract cu Boeing pentru 5 aeronave noi, Boeing 737 (seriile 800 si 900), care vor avea livrarea conform contractelor de achizitie incepand cu partea a doua a anului 2013”.

Vestea vine dupa ce in 2010, Blue Air a facut restructurari de personal si a trebuit sa returneze patru din cele 11 aparate de zbor Boeing 737 (seriile 300, 400, 500 si 800) companiilor de leasing care nu au vrut sa renegocieze ratele de inchiriere.

“Anul trecut, am lansat discutii cu cei de la care am inchiriat avioanele, intr-un efort de a negocia reducerea ratelor de inchiriere, cu unii dintre ei am reusit, cu altii nu, asa ca am incheiat niste intelegeri de returnare a aeronavelor care ne-a costat destul de multi bani. In paralel, am inceput un proces de achizitionare tot in regim de leasing operational de alte aeronave ca sa completam nivelul capacitatii de care avem nevoie ca sa putem opera in continuare. Din cele 4 aeronave pe care le-am achizitionat pentru a le inlocui pe cele care le-am returnat, doua sunt in leasing financiar”, a mai adaugat presedintele companiei aeriene.

Mai mult, Blue Air a fost in insolventa financiara pret de cateva ore la inceputul acestui an din cauza unei erori judiciare, insa pana la urma Tribunalul Bucuresti a admis recursul Blue Air si a respins cererile formulate de catre compania aeriana Carpatair, Service Excelence si Assistance Insolv.

“Starea de insolventa nu a fost o reala stare de insolventa. Erau deja facute conventii scrise, stabilite si semnate de parti, o mare parte din ele erau in cursul lor firesc de restituire. Datoriile erau deja achitate de Blue Air, dintr-o eroare nu s-a tinut cont de acele declaratii la dosar de renuntare la dreptul judecatii, s-a emis o instanta, insa intre timp nu s-a intamplat nimic pentru ca aceleasi documente atestand aceeasi situatie au fost depuse si la instanta de recurs ”, a declarat atunci reprezentantul Blue Air pe probleme juridice.